Testimoniale
Adrian Sofronie - inginer
Sintagma definitorie a experienţei mele referitoare la seminariile MMS: 'dragoste de la prima întâlnire' sau 'It's a kind of magic'. Am participat mai întâi la 'De la Robot la Viaţă' şi apoi n-am mai putut să ratez nici un seminar.
M-am simţit fericit, iar participarea la seminarii a fost un prilej de bucurie şi veselie, de înţelegeri, de suflet plin şi deschidere a minţii spre perspective mai înalte.
Raluca Elena Badea, 28ani - Medic dentist
Impactul a fost unul pozitiv, 100% pozitiv! Am început să gândesc altfel, la modul constructiv.
Am aplicat informaţiile în toate domeniile: profesional, personal, familial. Schimbările au fost fireşti şi s-a întâmplat totul fără să îmi dau seama şi să spun 'acela a fost momentul în care am devenit altfel'. Dar câteva persoane din jurul meu mi-au spus că parcă nu mai sunt aşa 'încorsetată' şi că am început să vorbesc într-un fel în care mă fac înţeleasă mai uşor.
Cristi este un tip foarte plăcut (de asta îţi poţi da seama înainte să înceapă seminarul ), un bun pedagog (are un mod foarte drăguţ de a se face înţeles prin exemple şi gesturi de cele mai multe ori haioase), căruia îi place foarte mult ceea ce face, cu simţul umorului. Sunt multe de spus despre el şi toate de bine.
Temele discutate au fost interesante, se discută lucruri reale ce au aplicabilitate în viaţa de zi cu zi. Nu este genul de curs unde se vorbeşte 'din cărţi' şi se discută situaţii ideale.
Le-aş transmite şi altora să participe cu toată încrederea. Este imposibil să nu pleci de la seminar încărcat pozitiv, întrebându-te 'când va fi următorul?' Este de fapt o experienţă care trebuie trăită, nu povestită.
Ruxandra, 34 ani - Medic
Fiecare seminar a fost pentru mine o experienţă unică. De exemplu, seminarul 'De la robot la Viaţă' m-a făcut să redescopăr în mine resurse la care nu credeam că am acces.
Am învăţat o grămadă de lucruri minunate pe care ori le iei de-a gata la seminar, ori ajungi la 80 de ani să le constaţi din experienţă
Dacă nu vă duceţi, nici nu ştiţi ce pierdeţi. Dacă vă duceţi veţi avea certitudinea a ceea ce aveţi de câştigat!
Adina Moise 42 ani - Director de Vânzări
Atmosfera din timpul seminarului este excepţională, de la început, mai ales pentru cei care se lasă purtaţi de către trainer, cu toată încrederea şi sinceritatea.
Mi-au plăcut Ierarhia Valorilor, Cele 6 Nevoi Umane, Cuplul Durere - Plăcere... nu aş rata nici o tema din seminarii. Mi-au adus fericirea mai aproape de împlinire, o viaţă mai uşoară, mai multă bucurie în fiecare zi, mai mult succes în plan profesional.
Am dobândit în special abilitatea de a transforma situaţiile dificile în unele de succes, pe plan relaţional şi profesional.
Am aplicat informaţiile învăţate în toate domeniile. M-au ajutat prin aplicare, conştientizare, aplicare, transformare... am mai multă bucurie şi putere personală.
Am remarcat în viaţa mea schimbări mari: de la modul de viaţă care a devenit mai aproape de ceea ce îmi doream şi mă împlineşte, până la modul de relaţionare, la muncă sau în familie.
Liviu Păsat, 37 de ani - Business Partner al Lyoness Holding Europe AG
A fost un seminar plin de energie de la care am plecat cu inima plină de încredere în mine însumi şi în capacitatea mea de a obţine rezultate!
Am exerciţii pe care le fac aproape zilnic în urma seminarului. Acum pot să îmi schimb mai uşor crezurile, să îmi gestionez starea interioară şi să mă disociez de stările negative, ştiu să îmi stabilesc mai bine un obiectiv nou.
Am folosit aceste abilităţi în plan personal (mă ajută în crearea, gestionarea şi dezvoltarea propriei mele stări interioare), în business (am folosit cunoştinţele dobândite la seminariile pe care le predau) şi în relaţii (relaţiile mele personale cu ceilalţi s-au îmbunătăţit din momentul în care sunt atent la crezurile lor, la modul lor de viaţă, la obiectivele pe care le au).
Trainerul este profesionist, super funny, plin de energie, dinamic, plin de determinare, orientat către rezultate şi special pentru mine - un trainer demn de urmat.
Mergi neapărat la acest seminar! Este o experienţă care merită trăită, dacă vrei să schimbi rapid, în bine, ceva în viaţa ta!
Laura Mărgulescu, 37 ani - Liber întreprinzător
Primul seminar – "De la Robot la VIAŢĂ" – a fost atât de revelator, încât mi-am dat seama că e doar începutul unei forme de cunoaştere pe care nu o încercasem până atunci. A fost cel mai surprinzător! Nu că aş fi ştiut la ce să mă aştept participând la celelalte, doar că primul a deschis gustul şi a creat o viziune nouă.
Experienţa mea referitoare la seminar: Nu ştii ce nu ştii şi aici devii mai conştient de asta.
Folks, mergeţi măcar la un seminar! Şi mergeţi în cuplu. După aceea veţi înţelege dacă a meritat investiţia.
Luminita Badan 39 ani - expert contabil
Am participat la toate seminariile MMS. Cea mai plăcută experienţă pentru mine a fost seminarul 'De la Robot la VIAŢĂ'. Impactul asupra mea a fost ca o 'lovitură de trăznet' şi o trezire la realitate care m-a făcut să spun: WOW! Asta este magia transformării!
Am folosit informaţiile pe care le-am învăţat în plan personal, în business, în relaţiile de familie şi prietenie. Toate m-au ajutat să mă regăsesc pe mine, să încep transformarea de a deveni EU, să-mi pot arăta iubirea faţă de cei apropiaţi, să evit oamenii negativişti, pe cei care ocolesc adevărul, să mă joc mai mult cu copilul şi să am o relaţie magică atât cu el cât şi cu soţul meu.
Carmen Popa
Mi-am schimbat cariera, am un job care îmi place, mi-am cumpărat casă şi sunt foarte împlinită în relaţia de cuplu. Sună pragmatic, însă am învăţat să cer de la viaţă şi că Vreau înseamnă Acţionez.
Îndrăzneşte şi experimentează. Fii curios. Seminariile MMS te ajută să priveşti din altă perspectivă, din alte puncte de vedere. Uneori e surprinzător să vezi că răspunsul sau soluţia e la îndemână.
Eu pot să îţi doresc ceea ce mi-am dorit şi mie: îndrăzneşte. Învaţă că meriţi.
Violeta Cristea
Cel mai mult mi-au plăcut "Cele şase nevoi umane", profunzimea acestei descoperiri şi mai ales ce am putut aplica în urma acestei descoperiri.
Deşi limba română este bogată în cuvinte, uneori este prea săracă pentru a putea prezenta un adevărat profesionist în acest domeniu, iar acest profesionist este Cristian Răducan.
Mulţumim Cristi pentru ceea ce ai reuşit să implementezi în România! Cu tot respectul!