Seminarii > NLP Practitioner NLP Master Practitioner


Despre seminar

Maiestrie in aplicarea NLP, eficienţă maximă, transformări realizate cu eleganţă şi naturaleţe... le poţi obţine în seminarul NLP Master Practitioner.

El reprezintă ‘laboratorul’ în care îţi creezi, testezi şi perfecţionezi propriile tale tehnici şi metode de transformare. Începând cu acest nivel, poţi aplica NLP pentru a schimba în bine nu doar viaţa ta, ci şi pe a celorlalţi.

Seminarul conţine, de la un capăt la celălalt, aplicaţii, exerciţii şi tehnici pe care le vei testa pentru a descoperi care ţi se potriveşte cel mai bine, cum funcţionează fiecare dintre ele pentru tine şi pentru ceilalţi şi cum le poţi transpune practic în viaţa de zi cu zi.

Odată ce ai atins nivelul de măiestrie, obţii un grad de libertate mult mai mare în comportament. Este nivelul la care, din afară, ceilalţi vor spune că tu obţii rezultate uimitoare aproape fără efort, într-un mod care pare incredibil sau ‘miraculos’. Practica sistematică a NLP – aşa cum vei învăţa în cadrul acestui seminar – te va conduce rapid la acest nivel.

Rezultatele de care te vei bucura – mai multă împlinire în viaţa personală, în relaţii, în carieră sau afacere – devin sursă de inspiraţie şi pentru ceilalţi. Vei fi capabil să extragi ‘reţetele succesului’, să le aplici în din ce în ce mai multe domenii ale vieţii tale şi să îi ajuţi şi pe cei de lângă tine să îşi găsească propriile soluţii de transformare.

De-a lungul anilor, Richard Bandler a continuat să spună că oamenii fac NLP-ul mai dificil decât este in realitate. Vino sa afli de ce susţine el acest lucru şi cum poţi să simplifici lucrurile!

Ai deja certificarea NLP Practitioner?
Vrei să îţi duci abilităţile dobândite la următorul nivel – al excelenţei?

Acest seminar este pentru tine. Convinge-te de eficienţa lui şi descoperă-i chiar tu beneficiile.
+ Mai mult

Certificare

În urma examinării aptitudinilor, după încheierea seminarului vei obţine diploma de NLP Master Practitioner recunoscută internaţional, certificată de SNLP şi semnată de Dr. Richard Bandler, John LaValle şi Cristian Raducan.

The Society of Neuro-Linguistic Programming (SNLP) este prima şi cea mai mare organizaţie din lume pentru certificare, training, validare şi control al calităţii în domeniul Programarii Neuro-Lingvistice. Mastering Mind and Soul şi trainerul Cristian Răducan au certificarea SNLP in domeniul Programarii Neuro-Lingvistice pentru România.

Notă:
Pentru înscrierea la seminarul NLP Master Practitioner, ai nevoie de certificarea NLP Practitioner.
Întrucât semnarea certificatelor depinde de programul lui Richard Bandler, este posibil să primiţi certificatele la un interval de câteva săptămâni/luni după încheierea seminarului.
+ Mai mult

Beneficii

Seminarul este intensiv, interactiv şi practic. Vei asista la prezentări, explicaţii şi demonstraţii şi, în plus, ai posibilitatea să pui întrebări, să participi la discuţii şi să aplici informaţiile predate.

Din programa acestui seminar:
  • Abilitatea Lingvistică pentru Schimbarea Conversaţională
    De cele mai multe ori, majoritatea practicienilor NLP se grăbesc să înveţe cum să aplice tehnicile NLP, iar aceste tehnici funcţionează de fiecare dată până în momentul în care este nevoie şi de altceva. Învăţând să foloseşti limbajul şi mai eficient, schimbarea devine mult mai elegantă, mai completă şi mai durabilă.
  • Extinderea următoarelor aptitudini de la NLP Practitioner:
    Linia Timpului, Utilizarea Modelului Milton şi a Meta – Modelului, Metafore, Hipnoza, etc. Predăm utilizările semnificative ale liniei timpului pentru a-ti oferi mai multă libertate, distracţie şi flexibilitate. Hipnoza este prezentă în jurul nostru tot timpul, la fel ca şi metaforele şi, evident, toate posibilităţile de folosire a limbajului. Din moment ce toate aceste resurse sunt disponibile pentru noi tot timpul, haideţi să învăţăm să le folosim pentru a ne îmbunătăţi viaţa noastră şi pe a celor apropiaţi.
  • Folosirea Metaprogramelor
    Adesea înţelese greşit şi folosite ca o unealtă pentru diagnostic, Metaprogramele oferă mai mult decât îşi poate imagina cineva atunci când ştii cum să le foloseşti. Odată ce înveţi să faci legătura între limbaj şi aceste programe, aşteaptă-te la şi mai multă distracţie şi la un profit în plus, pentru că le poţi rearanja oricum îţi va plăcea.
  • Metafore Implementate Multiple
    Mulţi au remarcat felul în care Milton Erickson, Richard Bandler, chiar Robert Anton Wilson, folosesc poveştile pentru a-i ajuta pe oameni să realizeze o schimbare, pentru a-i influenţa pe ceilalţi. A şti cum să foloseşti ‘bucle înlănţuite’ sau ‘stivuirea realităţilor’ îţi poate oferi abilitatea ca pe viitor să îţi îmbogăţeşti repertoriul ‘schimbărilor conversaţionale’, în special atunci când o situaţie solicită ceva mai elegant faţă de o tehnică făţişă.
  • Schimbările de Submodalitate Intra-dimensională
    Dacă ai folosit tehnicile standard de elicitare a submodalităţii dezvoltate de Richard Bandler, este momentul să înveţi cum să faci aceste schimbări de submodalitate într-un mod chiar şi mai elegant. Ce cuvinte din ce modalităţi anume schimbă submodalităţile în alte modalităţi, etc. este focalizarea acestui subiect.
  • Modificarea Valorilor şi Schimbarea Crezurilor
    Uneori, este foarte uşor să realizezi modificări în ierarhia valorilor unei persoane (sau chiar a ta) şi în acelaşi timp să schimbi crezurile, sau reciproca.
  • Aptitudini de Prezentare/Scena
    De ce să aştepţi până la seminarul de trainer ca să înveţi cum să te prezinţi bine? Ştim că multe persoane la nivelul Master Practitioner încep să iasă în faţă şi să facă prezentări în grupuri mici şi încep să îşi folosească aptitudinile NLP pentru a face instalări în grup. Deci vrem sa fii în cea mai buna formă atunci când te vei afla acolo, fie că este vorba de vânzări, promovări, predare, etc.
Şi multe altele...

În preţul seminarului sunt incluse suportul de curs şi coffee break-uri de-a lungul celor 7 zile.
+ Mai mult

Trainer

Cristian Răducan
Personal & Professional Life Coach, Trainer NLP

Îşi face meseria cu atâta naturaleţe încât nu ştii ce să crezi: este un talent înnăscut, are o vastă experienţă în sala de training sau amândouă. Te surprinde prin modul cum combină profesionalismul cu emoţia şi umorul cu eficienţa practică. Este un om al rezultatelor şi îţi transmite acest lucru prin fiecare gest. Întâlnirea cu el nu doar că îţi încărcă bateriile, ci îţi inspiră motivaţie, încredere şi poftă de acţiune.
Cine este Cristian Răducan...
  • Este Trainer NLP, DHE (Design Human Engineering) şi Hypnotic Practitioner certificat de SNLP (The Society of Neuro-Linguistic Programming) - Dr. Richard Bandler (co-fondatorul NLP)
  • Este Peak Performance Coach, Life Coach şi Business Coach
  • A studiat cu cei mai renumiţi lideri mondiali în dezvoltare personală şi NLP:
    • Anthony Robbins – unul dintre cei mai influenţi traineri şi motivatori ai lumii
    • Dr. Richard Bandler – co-fondator al NLP (Neuro-Linguistic Programming)
    • John LaValle – Master Trainer
    • Paul McKenna – Master Trainer
    • Joseph McClendon – Master Trainer
  • Are peste 14 ani de experienţă în domeniul dezvoltării personale
  • A ţinut seminarii, traininguri şi workshopuri în România, Danemarca şi Suedia
  • A lucrat ca Peak Performance Coach pentru echipele de handbal masculin Steaua Bucureşti, HCM Constanţa şi în prezent colaborează cu Echipa Naţională de Handbal Masculin a României
  • Mai mult de 3.500 de oameni din 12 ţări au aplicat cu succes metodele sale de transformare, obţinând intr-un timp foarte scurt rezultate evidente si durabile
Citeşte mai multe detalii despre Cristian Răducan pe blogul personal
+ Mai mult

Testimoniale

Adrian Stângă 34 ani - Timişoara
Efectele seminarului se simt, se văd în relaţiile cu prietenii şi familia, în deciziile pe care le iau. Experienţa acestor cursuri este mereu cu mine. Prietenii care erau sceptici la început au devenit şi ei foarte interesaţi de NLP.
Acum, nu aş mai putea concepe relaţiile, business-ul şi o mulţime de activităţi din viaţa mea fără cunoştinţele şi abilităţile dobândite la cursurile lui Cristi.
Toţi avem nevoie de modele în viaţă. Nu exagerez deloc: Cristi este FENOMENAL!

Carmen Popa
Am învăţat multe, până la vârsta mea, dar n-am fost învăţată 'cum' să învăţ, n-am fost învăţată cum să-mi folosesc mintea.
Ei bine, am aflat. Şi modul în care mi-a fost prezentat acest ghid de utilizare a minţii şi exerciţiile dinamice din cadrul seminarului m-au făcut să-mi zic "O, da, chiar funcţionează!"

Brînduşa Călin, 35 ani - Managing Partener autovicsal.ro
Am aplicat informaţiile în absolut toate domeniile şi pot să afirm că rezultatele au depăşit cu mult aşteptările (obiectivele) iniţiale. Am o relaţie armonioasă cu familia, profesional sunt împlinită şi am prieteni adevăraţi pe care mi-am dat seama că am capacitatea să-i ajut considerabil devenind un fel de consilier.:)
Seminarul a avut un impact esenţial asupra mea, în sensul că mă uit in jur şi îmi dau seama că fac parte din procentul infim de oameni care se simt fericiţi, împliniţi, care se bucură atât de lucrurile mari cât şi de cele mici, care iau inerentele problemele cotidiene la pachet cu soluţiile lor şi le dau exact atâta importanţă cât să nu modifice starea bună pe care vor s-o aibă. Mi-a adus în conştiinţă schimbarea ca unica soluţie pentru tot ceea ce nu e bun şi gândirea reflexă că tot ce mi se întâmplă mi se datorează; orice problema are şi o soluţie, orice experienţă pozitivă sau negativă este un bun feedback pentru acţiunile mele viitoare şi mai ales că nimic din ce mi se întâmplă nu este întâmplător.
+ Mai mult

Program

Consultă agenda noastră pentru următorul seminar ‘NLP Master Practitioner’ programat.

Seminarul durează 7 zile (sâmbătă şi duminică), astfel:

- Luni - Sâmbătă (10:00-18:00)
10:00-11.30 – Seminar
11:30-11:45 – Coffee Break (inclus)
11:45-13:00 – Seminar
13:00-14:30 – Pauză
14:30-16:00 – Seminar
16:00-16:15 – Coffee Break (inclus)
16:15-18:00 – Seminar


- Duminică (10:00-14:00)
10:00-11.30 – Seminar
11:30-11:45 – Coffee Break (inclus)
11:45-14:00 – Seminar
+ Mai mult

Vreau si eu

Măiestria în aplicarea NLP îţi permite să creezi, să testezi şi să perfecţionezi propriile tale tehnici şi metode de transformare. Aplicându-le cu eleganţă şi naturaleţe, vei putea influenţa în bine nu doar viaţa ta, ci şi pe a celorlalţi.

Fă click pe „ÎNSCRIE-TE ACUM” şi vei afla mai multe detalii referitoare la valoarea investiţiei pentru acest seminar precum şi la promoţiile şi discounturile de care poţi beneficia în acest moment.
+ Mai mult



Mastering Mind and Soul

"Cei ce nu-şi pot schimba gândirea nu pot schimba nimic."
J. B. Shaw.

Ai putea fi interesat şi de: